În cadrul celei de-a IV-a ediții a Concursului Județean de Arte Vizuale JUNIORART, desfășurat sub tema „Empatie și diversitate”, elevii din județul Sibiu au fost încurajați să își exprime creativitatea și să transmită, prin intermediul artei, mesaje despre bunătate, respect, acceptare, solidaritate și diversitate.
Concursul a reunit 58 de participanți eligibili, ale căror creații artistice au reflectat sensibilitatea și implicarea copiilor în promovarea valorilor umane și sociale. Cele 40 de lucrări premiate au evidențiat importanța empatiei, a respectului față de diferențe, a grijii pentru persoanele vulnerabile, a iubirii față de cei apropiați și a protejării animalelor iar Festivitatea de premiere a avut loc în 28 octombrie 2026, ora 15 la sediul partenerului nostru, Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale.
Participanții au provenit de la unități de învățământ din municipiul Sibiu, respectiv Colegiul Tehnic Cibinium, Colegiul Național Octavian Goga, Liceul Tehnologic Avram Iancu, Școala cu clasele I-VIII Ioan Slavici, Școala Generală nr. 4, Clubul Copiilor Sibiu, din orașul Agnita de la Clubul Copiilor Agnita și Liceul A.T. Laurian, din comuna Cristian – Școala Gimnazială Cristian, comuna Șelimbăr – Școala Gimnazială Mihai Viteazu și de la Liceul Tehnologic Cisnădie. Prin participarea la concurs, elevii au avut oportunitatea de a-și valorifica talentul artistic, de a-și dezvolta creativitatea și de a conștientiza importanța acceptării și respectării diversității. Lucrările participanților se pot vedea pe pagina de Facebook a Asociației Centrul Bucuriei.
Prin intermediul artei, concursul a demonstrat că diversitatea ne apropie, empatia ne unește, iar creativitatea poate deveni un instrument valoros în construirea unei comunități bazate pe respect, acceptare și bunătate.
A fost o zi despre oameni, implicare și emoția de a fi împreună, dincolo de premii și rezultate.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea poveștii JuniorART, ediția a IV-a !






